joi, 21 decembrie 2017

Remedierile guvernamentale demonstrează implicarea păpușarului în furtul miliardului

Remedierile guvernamentale efectuate de PD denotă probleme la toate ministerele ce le conduc. Aspecte tot mai pronuntațe și de sondajele sociologice care constată că sărăcie, corupția, șomajul sunt tot mai pronunțate de la an la an.

Alexandru Tănase- a fost unul din fondatorii PLDM, prim-vicepreședinte a partidului,  dar și un principal actor în guvernele Filat, în calitate de Ministru al Justiției.  Pe 8 aprilie 2011, printr-o decizie a lui Filat, Tănase este propulsat de la Ministerul Justiției la Curtea Constituțională. „Avem nevoie de oameni cu suflu şi capacitate şi acolo”, a comentat Filat numirea lui Tănase în noua funcţie.  2 ani mai tîrziu, 22 aprilie 2013, printr-o decizie a CC, în fruntea căreia stătea Tănase, Filat  este anunțat că se află ilegal în funcția de premier în exercițiu. Din decizia curții: “Prim-ministrul unui Guvern demis prin moțiune de cenzură pentru suspiciuni de corupție se află în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile”. Acum  acest Tănase, care este și un mare anti statalist,  revine la funcția cea deținut-o în timpul guuvernelor Filat, de astă dată culcat deschis sub PDM.
Iurie Leancă-după plecarea lui Tănase din PLDM, Leancă este numit în funcția de prim-vicepreședinte a partidului. Ca și Tănăse a fost membru a echipei ministeriale  a PLDM în ambele guverne conduse de Filat, în calitate de prim-viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe și integrării europene. Imediat după decizia CC din 22 aprilie 2013, Leancă este numit prim-ministru interimar.  Timp în care se și produce devalizarea sistemul bancar. “El nu a salvat sistemul bancar, el l-a ruinat.”, susținea Andrei Năstase în cadrul unei emisiuni tv. Actualmente, Leancă s-a refuzat de funcția de vicepreședinte al legislativului oferită la fel de PD, în schimbul aceleiași funcții deținute în timpul guvernelor Filat.

Chiril Gaburici- de cînd a fost nominalizat pentru funcția de Ministru al Economiei,  toată lumea se întreba dacă și-a găsit diploma? Una peste alta Gaburici se face complice la furtul miliardului. Prin readucerea sa în fruntea unui minister așa de serios PD recunoaște că Plaha este  implicat direct în furtul miliardului.
Toți care l-au crucificat la timpul pe Filat, azi sunt membri ai echipe PDM.  
Salvează  Moldova în plin an electoral.




joi, 14 decembrie 2017

Se strîmtează lesa pentru Plahotniuc

Plahotniuc a  devenit un personaj indizerabil nu doar pentru moldoveni ci și pentru structurile  de drept internaționale,  care mai bine de 4 ani  nu- și iau ochiul de pe păpușar. Interpol, DOICOT, FSB, Londra sunt doar cîteva din cazurile de rezonanță în care  este vizat liderul PD pentru spălare de bani, omor, atacuri raider, înșelăciune, etc.
Dosarele îngustează posibilitățile lui Plahotniuc

15 iunie 2012, Curtea de Justiţie din Londra a prezentat dovezi potrivit cărora, Plahotniuc este beneficiarul atacurilor raider de la Victoriabank, Banca de Economii și compania ASITO produse în anii 2010 şi 2011. Pe numele acestuia  a fost pornit dosar penal.

11  februarie 2013, bloggerul  Pavel Gavrilov,  menționa pe blogul său că Prim-vicepreședintele Parlamentului pe atunci, Vlad Plahotniuc, se află în vizorul Interpol care investighează legătura lui cu gruparea criminală Solntsevskaya, într-un dosar legat de spălare de bani şi asociere la crimă organizată. https://arsenalnsoz.wordpress.com/2013/02/11  Abia după audierile din parlament pe marginea subiectului, Plahotniuc a recunoscut că a fost monitorizat o anumită perioadă. Deși, subiectul intrase în vizorul autorităților locale încă  2012,  fostul procuror Zubco și șeful Interpol Moldova, Valentina Litvinova au negat în numărate rînduri monitorizarea păpușarului. Zubco nici că putea susține altceva, din moment ce a  participat   la vînătoarea  din   23 decembrie 2012 în Pădurea Domnească soldată cu moartea lui Sorin Paciu. 

17 aprilie 2017,  Plahotniuc  devine subiectul unui dosar penal în România deschis de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), sub aspectul săvârşirii de constituire a unui grup infracţional, şantaj, înşelăciune şi spălare de bani. Alături de  carea apre finul Candu, și omul de încredere al păpușarului Iaralov. Într-un interviu pentru ziarul național păpușarul menționează că  în spatele dosarului ar sta FSB-ul.

6 decembrie 2017, publicația rusă Rosbalt, susține că  Comisia de Investigaţii de la Moscova a deschis un dosar penal pe Vlad Plahotniuc acuzat de omorul a 2 persoane. http://www.rosbalt.ru/moscow/2017/12/06/1666224.html  În unul dintre cazuri este vizat bancherul rus, Gherman Gorbunțov, pe numele căruia în RM există 3 captete de acuzare. Dat fiind faptul că individul s-a aliat cu Plahotniuc, dosarele acestuia la moment sunt moarte.


4 decembrie 2017, Plahotniuc pierde procesul împotriva milionarului român Adrian Porumboiu, căruia i-a interzis să-i mai rostească numele. Anterior, Porumboiu a declarat că Plahotniuc  stă în spatele grupului Trans-Oil, care i-a cumpărat afacerile.
În toate cazurile este acuzat de una și aceiași, spălare de bani şi asociere la crimă organizată. 

Oficialii străini tot mai resemnați în aparițiile publice alături de păpușar

3 martie 2017, Plahotniuc este ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste. Congres desfășurat în Cartagena, Columbia în absența păpușarului. Tot în această perioadă în mass- media apăruse informația că Plahotniuc n-a părăsit Moldova în decurs de 6 luni. Or, evenimentul era mult prea important pentru Plaha ca să-l saboteze fără de motiv.

Însuși anul 2017 pe ansamblu a fost extrem de sobru pentru păpușar. Extrem de puține apariții publice în afara țării. Nimeni   nu este încîntat să de-a mîna cu un urmărit penal de toate instanțele internaționale.

4 decembrie curent, PD emitea un comunicat de presă fals, prin care  susținea că Plahotniuc s-a întîlnit secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland. Poza vorbind de la sine. Ca a  doua zi  pe  site-ul instituţiei europene să vedem că întîlnirea s-a produs între Galbur, Cebotari și Jagland,  iar Plahotniuc s-a strecurat în delegație fără știrea europenilor. Poza utilizată de PD e una veche. 

Altfel spus, se strîmtează lesa pentru Plahotniuc atît pe exterior, cît și pe interior. Curînd nici buncherul ce și l-a construit ca adăpost nu-i va fi de un real folos.






joi, 7 decembrie 2017

UE un experiment eșuat

În timp ce țările bogate ale UE se zbat pentru părăsirea uniunii, la polul opus Moldova, Ucraina, Turcia se luptă cu orice preț pentru aderare.

”UE riscă să devină un experiment utopic eşuat”, Victor Orban.

Uniunea Europeană și-a pierdut demult faima de cîndva. Dintr-o uniune dezvoltată s-a transformat într-o uniune a conflictelor, iar terorismul a devenit un element omniprezent. Libertatea de exprimare devine un concept abstract, iar liberalismul capătă aspectul feudalismului.

Grecia, Marea Britanie,  Catalonia  sunt doar cîteva exemple care vociferează de la sine.

România după 10 ani de aderare

Pe 1 ianuarie 2017 România a împlinit 10 ani de cînd este membră a UE. Timp în care problemele în loc să se diminueze s-au accelerat continuu. Corupția a luat amploare,  sărăcia capătă proporții. Rata analfabetismului s-a majorat. Piața inundată de produse necalitative.  Se laudă cu cea mai mare creștere economică, dar este la coada clasamentului cînd vine vorba de prosperitatea țării.  Exodul populației la rîndul său a căpătat proporții de nedescris.



Potrivit raportului Eurostat, în anul 2017 România ocupă locul II la sărăcie. Rata este de 39%.  Fiind devansată de Bulgaria cu 40%,  urmată de Grecia cu 35%. https://www.publika.md/studiu-bulgaria-este-cea-mai-saraca-tara-din-uniunea-europeana_2983841.html

În 2017 Romania  ocupă locul III în Europa după consumul excesiv de alcool.  Locul I la mortalitate în rîndurile  femeilor, și locul  III la mortalitate barbaților din cauza  acestui viciu.

Salariul minim pe economie în România este de 300 euro. Sub minimum de existență în cadrul UE.
Produsele care ajung în Est sunt de o calitate proastă, dar cu prețuri ca în Vest. În unele cazuri, până la jumătate dintre  ele conțin mai puţină carne, mai multă grăsime, mai mulți îndulcitori și conservanți artificiali.

În 2016 România  avea cele mai proaste drumuri din UE.  Cu un buget anual 9 miliarde de euro  pentru  sectorul dat, starea lucrurilor este aceiași și-n 2017. https://www.agerpres.ro/economie/2016/06/28/ocde-romania-are-cele-mai-proaste-drumuri-din-ue-desi-cheltuieste-sume-uriase-13-59-09

Populația este în cădere liberă. Potrivit datelor din 2016, majoritatea populației o constituie cetățenii cu vîrste cuprinse între 46-48 de ani. Dublu fața de generația tînără. 

Corupția face prăpăd.  Potrivit raportului  Comisiei Europene, în 2013  numărul romînilor cărora li s-a cerut mită a fost de 6 ori mai mare decît media UE. http://www.gandul.info/international/comisia-europeana-coruptia-politica-ramane-o-problema-semnificativa-in-romania-numarul-romanilor-carora-li-s-a-cerut-mita-in-2013-este-de-sase-ori-mai-mare-decat-media-ue-12012900

Sub jumătate din  populația României  nu este conectată la rețeaua de canalizare, 52,3% dintre ei  încă au WC în fundul curții,  capitol la care și Bulgaria stă mai bine. http://actualmm.ro/dupa-10-ani-de-ue-romania-se-afunda-in-saracie/

Și astea sunt doar cîteva exemple atinse de România în 10 ani de cînd este membră a UE. Soarta ei o înregistrează toate statele din Estul Uniunii.

În perioada 2010 - 2015, riscul de sărăcie a crescut în aproape jumătate din statele membre din UE, cel mai ridicat nivel a fost  înregistrat în Grecia (de la 28,7% în 2010 la 37,8% în 2015, sau 9,1 puncte procentuale), Cipru (7,1 puncte procentuale) şi Italia (4 puncte procentuale). http://evz.ro/clasamentul-rusinii-pe-ce-loc-se-afla-romania-la-saracie.html


Raportul Eurostat din 2017 mai constată că în jur de o treime dintre europeni nu-şi permit o vacanţă de o săptămînă în timpul anului.

Fiecare al patrulea cetăţean al Uniunii Europene, adică 117 milioane, au fost expuşi riscului de sărăcie în 2016.


Ce este UE la moment?
O uniune extinsă mai mult de voie decît de nevoie, cu o datorie publică uriașă și un șomaj de nedescris în rîndul tinerilor.






   

miercuri, 29 noiembrie 2017

Purtătorul de cuvînt al PD la întîlnire cu Băsescu

Pe 16 noiembrie curent, Traian Băsescu a încins atmosfera la ULIM în cadrul unei întruniri.  În mulțime este observat Vitalie Gamurari, purtătorul de cuvînt al PD.


Aparent nimic deosebit, însă conotația politică sugerează altceva.

Încă de la fondare toată lumea a asociat PUN –ul cu PD, lucru negat cu vehemență de liderii ambelor partide. Inclusiv de Băsescu, care declara că nu-l cunoaște pe Plahotniuc decît din mass- media. Dacă pe ultimul îl cred, atunci pe Șalaru imposibil.

1.      Băsescu deși președinte de onoare al PUN nu poate controla situația pe intern;

2.      Băsescu nu deține cetățenia RM ca să-i poata impune agenda politică președintelui de facto;

3.      Băsescu este folosit pe post de prezervativ pentru a culege voturi;

4.      Este o unealtă ușor de folosit ce prinde bine la unioniștii sceptici, care cred că Unirea încă se va realiza.

În schimb Șalaru este proiectul păpușarului. Construit să rupă voturile PL, PPDA. Și ai discredita la maxim pînă la campania electorală de anul viitor.

Ca situația să nu genereze suspiciuni, în joc a fost întrodus purtătorul de cuvînt al PD, Vitalie Gamurari.
Pe de o parte PD este distant de PUN. Pe de alta Gamurari asistă la  întrunirea cu Băsescu.

Recent, Alexandru Slusari declara că păpușarul mizează pe coaliția cu PAS și PUN. Lucru  prefigurat deja.

L-ați auzit vreodată pe Șalaru să-l critice pe Plahotniuc?

Dar acțiunile PD-ului? Personal nu. Puțin probabil să auzim vreodată.

În schimb PUN-ul susține toate inițiativele lansate de PD.

Cînd trebuie de atacat Dodon, Șalaru este cap de listă.

Cînd trebuie de boicotat referendumul pentru demiterea primarului Șalaru susține boicotul de rînd cu Plahotniuc.

Or, Gamurari se asigura că totul decurge conform aranjamentelor. Doar lui Plahotniuc nu-i plac surprizele.




joi, 23 noiembrie 2017

A.Năstase a legalizat și legitimat transferul primăriei Chișinău în mâna democraților

Pe 19 noiembrie s-a consumat referendumul pentru revocarea lui Dorin Chirtoacă din funcția de primar al capitalei. Imediat după închiderea secțiilor de vot mulțimea vidă s-a aruncat în declarații tari. Principalul vinovat Igor Dodon.

"Cine a câștigat de pe urma referendumului eșuat de la Chișinău? PD-ul și personal Plahotniuc, care a preluat Primăria Generală fără alegeri prin Silvia Radu", se întreba A. Năstase pe facebook. 

Dar cine a contribuit la eșeuarea referendumului dle Năstase? Nu cumva și d-tră, care de rînd PAS, PUN, PD, PL, PPEM ați susținut boicotul la îndemnul democraților. Era suficient să îndemnați  chișinăuienii de 2 ori prin intermediul trustului Jurnal și referendumul sigur trecea, dar n-ați facut-o. Ați preferat să fiți părtașul păpușarului.

„Prin acest referendum, socialiștii - în fața cetățenilor Capitalei - au "legalizat" și "legitimat" transferul primăriei Chișinăului în mâna democraților, fără alegeri, ilegitim, imoral și profund nedemocratic”, continua Năstase.

Știți prea bine că Dorin Chirtoacă nu poate reveni în fruntea capitalei fără o decizie a instanței judecătorești. Decizie care cel mai probabil se va pronunța după expirarea actualului mandat. În cazul dat referendumul de revocare era unica șansă pentru Dorin în ași demonstra nevinovăția, și unica șansă  să fi scăpat primăria din ghearele lui Plahotniuc.

Spre deosebire de socialiști dumneata ai legalizat si legitimat transferul primăriei Chișinăului în mâna democraților, fără alegeri, ilegitim, imoral și profund nedemocratic.

Public mimați lupta contra păpușarului. În realități concrete faceți jocul lui.

Nu mai zic de Usatîi căruia Plaha i-a botezat copilul. Nu zic de Leancă care s-a culcat definitiv sub păpușar, nu zic de Șalaru proiectul PD, nu zic de Popov care  a fost membru PD, de Ciubașenco care mimează o luptă în goana după popularitate, or de Maia susținută de păpușar. Dar dumneavoastră de ce autentificați acțiunile acestuia?

Pentru  asta am luptat cu toți în 2015, 2016 în PMAN?





miercuri, 15 noiembrie 2017

Pe Chirtoacă nu-l putem Salva, de Plaha nu putem scăpa! Ce facem?



Pe 19 noiembrie în capitală are loc referendumul pentru demisia primarului general. Din start PL, PD, PAS, PUN, PPPDA au decis  să boicoteze referendumul. Leancă  merge pe voința cetățenilor.    Deci, s-ar părea că n- are sens de prezentat la vot. GREȘIT.

  Ce obține PD  din urma boicotului?
1.     Silvia Radu, candidatul păpușarului, își duce mandatul de primar interimar pînă la final (anul 2019).  

2.      Prin candidatul sus numit PD evită alegerile locale de care se teme la moment.

3.      Plahotniuc își consolidează poziția la  nivelul Consiliului Municipal. Actualmente are un singur consilier. În 2019 tot CMC va fi albastru.

4.     Tatonează terenul pentru alegerile parlamentare de anul viitor, unde va cîștiga în toate circumscripțiile din municipiul Chișinău. Maia Sandu  și Andrei Năstase nu vor obține niciun vot.

Asta vă doriți?

Ce obține PL și Dorin Chirtoacă?
1.     Dorin își va  menține fotoliul de primar? NU, primar avem deja, decis să administreze Chișinăul pînă în 2019 alături de PPEM.

2.     Credeți că-i va fi clasat dosarul? Nu prea cred. Va fi condamnat cu suspendare și imposibilitatea de a exercita funcții publice minim 5 ani. Deci nicio șansă pentru Dorin să mai ocupe fotoliul de primar, deputat sau prim-ministru.

3.     Cum rămîne cu alte 599 de dosare în care figurează primarul suspendat Dorin Chirtoacă?

4.     De ce-a fugit fratele Lucian Chirtoacă peste Prut? Nu cumva de presiunea și frica păpușarului. Cum n –ai da Chirtoacă este șantajabil. Și evident un condamnat nu poate fi edil.



Care-i cîștigul nostru dacă boicotăm?
1.     Va dispărea mirosul din oraș? Evident că nu.

2.     Vom călători gratis în transport? Așa ceva n-a fost nici nu va fi.

3.     Vor fi renovate spitalele? Or deschise cabinele de dush pentru pacienți în cele zugrăvite artificial.

4.     Cum rămîne cu trecerile subterane?

5.     Drumurile renovate recent se fisurează și au dune cînd nici în exploatare nu sunt date. Ce va fi cu ele peste un an?

6.      2 stadioane s-au parăginit în mandatul lui Chirtoacă.

7.     Zeci de grădinițe și-au sistat activitatea, etc.

Concluzie. Nu permite PD-ului să culeagă laurii pe 20 noiembrie. Ieși la referendum, după votează pentru cine vrei.





vineri, 10 noiembrie 2017

Vrei să cedezi orașul păpușarului? Susține boicotul!

Ca mulți din voi mă gîndeam să boicotez referendumul de demitere a primarului din 19 noiembrie curent. La-m crezut pe Nastase și Sandu ca doar boicotul e soluția de a salva orașul de Plahotniuc!

Am mers pînă am convinge și apropiații.  Cînd colo, m-am trezit luni dimineața că  Plahotniuc și-a pus deja primarul! 

Păi,  chiar așa?

I-am dat parlamentul păpușarului. Apoi guvernul. Acum și primaria. A mai ramas să-l numim premier, și toată țara e a lui!

Nu mai înțeleg nimic.


Tot dumneata ziceai că demisia este o pedeapsă mult prea blîndă pentru Dorin Chirtoacă. http://tribuna.md/2017/05/19/andrei-nastase-demiterea-lui-dorin-chirtoaca-ar-fi-o-sanctiune-prea-blanda/

Apoi, tot dumneata prietenește l-ai îndemnat pe Dorin să-și dea demisia, dar nu te-a ascultat. https://www.youtube.com/watch?v=mBdwtvDqzRY&feature=youtu.be 

Te-am crezut atunci. Te-am crezut acum. Si unde am ajuns?

Dumneata ziceai ca Chirtoaca e omul lui Plahotniuc. Si acum, dacă stau și mă gîndesc, ne îndemni să  salvăm pe sluga păpușarului?

Cu noi cum rămîne?

Astazi  îl avem chiar pe Plahotniuc la primarie! Pînă ce, cu un primar interimar. Și dacă boicotam, obținem ce?

Vă zic eu. Chirtoacă –eliberat din funcție și condamnat penal, iar  Silvia Raider va deveni primar. Apropo, Chirtoacă nu va avea  drept de a ocupa vreo funcție minimum  următorii 5 ani.

Reiese, ca noi cedăm ca proștii capitala pe farfurie păpușarului? Prin boicot evitam și alegerile  anticipate, spre bucuria PD? Oare pentru asta am luptat cu toți în 2015, 2016 în PMAN?

Or, poate ne mobilizăm cu toți și ne salvăm orașul de hoți, deschidem portița pentru alegeri anticipate de care se teme PD acum!

Numai alegerile ne vor permite să obținem primăria, să punem un candidat onest și competent.



joi, 9 noiembrie 2017

Amiciția lui Dorin cu Plahotniuc și schemele comune

Dorin Chirtoacă și cu Plahotniuc sunt amici de peste 6 ani. Timp în care au împărțit bunurile Chișinăului după placul lor. Cafeneaua Guguță, Insulele la Izvor, înstrăinarea terenurilor, afacerea cu troleibuzele, lichidarea Termocom sunt doar cîteva din schemele ce i-a legat în acest răstimp. 
Totul începe în 2011, cînd Dorin Chirtoacă pierdea cîrma primăriei în fața lui Dodon, dacă Plahotniuc nu arunca colacul de salvare.  Ca urmare a intervenției, Dodon a fost învins la o diferență de 400 voturi.
După au urmat afacerile propriu-zise.

Între anii 2013- 2014   Primăria capitalei  a fost lipsită de  300 ha de teren.  Valoarea acestora este estimată la 6 miliarde lei. Pămînt pe  care astăzi construiesc cei de la  „Dansicons” în persoana pedistului Dîrda.  O altă parte au revenit lui Iurie Năstas și firmei lui    „Transcom-M”, participant la vînătoarea din Pădurea Domnească soldată cu moartea lui Sorin Paciu. 

Alte 270 ha de teren au fost înstrăinate printr-o decizie ilegală a Consiliului Municipal din 19 iunie 2015. Prejudiciind bugetul municipal cu 1 miliard de lei.

Cîteva zile mai tîrziu, Mihai Cîrlig, fost pretor de Rîșcani  îl acuza pe Dorin de înstrăinarea altor 270 de ari din regiunea circului și a parcării din fața Spitalului Republican. Suma loturilor constituind 290 de mil de lei. 

Actualmente pe  terenul din zona circului activează o benzinărie, deși era prevăzut  un complex sportiv. 
Chirtoacă l-a ajutat pe păpușar să pună laba pe Insulele la Izvor, valoarea cărora este de min 200 milioane lei. 

Tot Chitoacă i-a închinat pe gratis Cafeneaua Guguță din centrul capitalei. 
Printr-o decizie din 2014 a Ministerului Economiei, subordonat lui Plahotniuc  a fost preluat controlul asupra „Termocomului” şi activelor acestuia, susținea Oleg Cernei.  Cîndva un bun prieten cu Dorin și consilier pe listele PL.   
Numai de pe urma afacerii cu troleibuze, activitate desfășurată în comun cu Plahotniuc, Chirtoacă s-a înbogățit cu 5,7 mil de euro. Informație confirmată de fostul primar al capitalei, Serafim Urechean.  Potrivit declarațiilor sale, un troleibuz Skoda, de origine cehă, costă 80 de mii de euro, pe cînd, pentru un troleibuz din Belorusia Chirtoacă  a plătit  peste 127 mii de euro. Respectiv, de pe fiecare unitate de transport în buzunarul lui Chirtoacă au intrat aproximativ 50 de mii de euro.
După ce i-a pus pe tavă tot, Chirtoacă se victimizează că Plahotniuc l-a exclus din joc.
Oare ultimul are nevoie de un prezervativ uzat?

miercuri, 1 noiembrie 2017

Chirtoacă a transformat primăria în mașinăria personală de spălat bani

În 10 ani de  activitate Dorin Chirtoacă a transformat primăria capitalei într-o mașinărie de spălat bani.



Cumătrismul de la primărie
Încă din primul mandat și-a instalat la primărie toate rudele și prietenii cu ajutorul cărora a efectuat tranzacțiile. În fața noastră poziționîndu-se mereu drept victima sistemului.

Aliona Berdilă- şefa Direcției Economie, este nepoata moșului Mihai Ghimpu din partea soției.

Tudor Josan- șef-adjunct la Direcţia Transport Public, verișorul primarului Chirtoacă.  Un alt văr a fost instalat în fruntea  SA ComAuto Nr 4, este vorba de Radu Josan. Tatăl acestuia, Mihai Josan, a fost propulsat şef la ÎMGFL Nr.10.

Alexandru Fleaș, nepotul politicianul Ghoerghe Brega, promovat şef-adjunct al Direcției Educație Chișinău.

Igor Munteanu este fratele ex-ministrului liberal al Mediului, Valeriu Munteanu. Printr-o minune de sus acesta a devenit  șef-adjunct al Direcției Locativ Comunale. Actualmente este membru SIS.

Gabriela Ciumac- colega de clasă a primarului, numită șefă a Direcției Relații Externe din primărie. Tatăl ei , numit șef al MGFL Nr 19.

Igor Gamrețchi- coleg de clasa cu Dorin, contrar dorinței sale a fost numit şef al Direcției Transport Public.

Vadim Cojocaru- consilierul primarului pe probleme de securitate, actualmente vicedirector la CNA.

Necazul lui Dorin                                                                                               
În timp Chirtoacă  i-a acuzat pe toți  de necazurile lui și ale țării.

Pe Filat l-a numit în nenumărate cazuri banditul nr.1 al Moldovei.

Pe Leancă l-a acuzat  de tranzacția BEM.

Pe Nantoi că și-a vîndut partidul lui Șelin.

Pe Dodon că e mîna Moscovei.

De Plahotniuc așa și n-a pomenit nimic, deși cu toată alianța de mai sus a slujit în folosul păpușarului, nu a chișinăuienilor.

În ziua arestarii sale, Filat susținea că se apropie momentul cînd dosarele vor lucra în defavoarea lui Dorin, ultimul se amuza.

Să se amuze și acum că e mai vesel.JJ

Ps: Dorin Chirtoacă  merită cîte 2 ani de pușcărie cu executare pentru fiecare an aflat în fruntea primăriei. De rînd cu el și gașca sa.