vineri, 17 martie 2017

Într-un stat de drept Chirinciuc ar sta la pușcărie nu la minister

După Dîrda, Iurie Chirinciuc, poate fi considerat al doilea cel mai bogat membru PL.

Ca și Dîrda, Chirinciuc s-au avîntat în politica moldovenească pentru ași apăra afacerile de mil de euro. Soarta cetățenilor și cea a angajaților din subdiviziunea sa, fiind mult prea departe de obrazul gros al individului.

Averile și firma nedeclarată
La sfîrșitul anului 2014 Chirinciuc devenea deputat pe listele PL, încă de pe atunci individul indica în declarația pe venit o avere de 654.337.658 mil de lei. Neoficial, cifra veniturilor este mult mai mare.

Pînă a deveni deputat, Chirinciuc a fost ani la rînd președinte al Uniunii Producătorilor de Mobilă din Moldova, asociație pe care a creat-o personal în anul 2004. În postura respectivă, individual și-a tras cîteva firme de mobilă, prin intermediul cărora a reușit să monopolizeze cele mai bune piețe de desfacere a mobilei de lux în țară și peste hotarele ei, printre care Ucraina, Rusia, Cipru, etc. Este vorba de Euromobila-Lux SA, Euroatlant SRL și Moldacom Grup SRL. La care se adaugă prestigioasa firmă de mobilă italiană Cavio. La rîndul său, Cavio Moldova a fost segmentată în 3 firmulițe mici.   Potrivit rise.md, o canapea în una din aceste firmulițe, situate în sectorul Buiucani a capitalei, putea fi cumpărată la prețul promoțional de 90 de mii de lei. În timp ce salariul mediu pe economie în RM nu depășește 3 mii de lei. În cazul dat, apăre întrebarea cîți ani  i-ar trebui moldoveanului de rînd să-și permită un pat din magazinul dlui Chirinciuc?

După cum menționasem mai sus, neoficial averea lui Chirinciuc depășește cu mult suma indicată în declarația pe venit. Numai firma Cavio, i-ar fi adus oficialului în ducursului unui an venituri de  peste 2 mil de euro, bani pe care Chirinciuc i-a tăinut de ochii lumii.  Ce venit i-o fi adus și firmulițele desprinse din Cavio atunci?

Tamara Chirinciuc la închisoare
În ianuarie 2015 Tamara Chirinciuc, soția ministrului, a fost condamnată în România la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală. Dna Chirinciuc  ar fi intrat în gura legii românești în 2013, cînd administra firma de mobilă Moldacom Group SRL, cu sediul la Iași. Potrivit ziatului de gardă, „Tamara Chirinciuc, ar fi achiziţionat mobilă din San Marino şi a vândut-o în Estonia, fără a achita taxele vamale. Prin nedeclararea vamală a mobilierului, aceasta a cauzat un prejudiciu de 76.000 de lei statului român (17 mii USD)”. http://www.zdg.md/editia-print/investigatii/problemele-cu-legea-din-romania-ale-sotiei-unui-deputat Chirinciuc ar fi încercat să mușamalizeze cazul, dar nu i-a reușit.

Minister cu interpuși la un pas de faliment
Din 30 iulie 2015 Chirinciuc conduce Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. Din postura respectivă a ridicat la rang de viceminiștri ai transportului oamenii săi.
Serghei Bucătaru – a ajuns viceministru în 2015, după ce a reprezentat companiile lui Chirinciuc în instanțele de judecată.

Vitalie Rapcea – cel de-al doilea viceministru, a fost consilierul lui Chirinciuc. În 2015, până să ajungă viceministru, el s-a ocupat de înregistrarea blogului personal al lui Chirinciuc.
Dorina Bagrinovski este secretara ministrului. Anterior a fost directorul de marketing la FC Costuleni, echipa de fotbal finanțată de Chirinciuc”, susține Rise.md
Vadim Gugea- fost director executiv al Companiei „Euroatlant”, fondată de Chirinciuc. Prin ordinul ministrului PL, din 28 octombrie 2015, Gucea devine șef la aviație, mai exact administrator interimar la Moldatsa.
Criză, dar nu pentru toți
Gucea devine șef la aviație, mai exact administrator interimar la Moldatsa. În timp șeful ridica un salariu lunar de 52 mii de lei, controlorilor de trafic aerian li s-au tăiat  salariile cu 40%, ajungînd la 12 mii.  Motivul invocat de ministerul transporturilor, criza economică din cadrul instituției.
La moment Calea Ferată din Molodova, și ea o subdiviziune a Ministerului Transporturilor, este la un pas de privatizare. Numai restanțele salariale în cadrul acestei instituții la etapa actuală constituie 120 de mil de lei. Ba mai mult, instituția ar fi renunțat la jumătate din personal pentru a face față cheltuielilor,   afirmă vocea.md, http://vocea.md/angajatii-mai-multor-institutii-de-stat-nu-si-au-ridicat-salariile-de-cateva-luni-de-zile/.
Că soarta angajaților de la cale ferată nu –i interesează absolut deloc pe mai marii întreprinderii, o demonstrează consilierul directorului ÎS Calea Ferată din Moldova, Igor Matveiciuc, care  şi-a cumpărat televiziune.Tranzacția de vânzare-cumpărare a  Noroc Media SRL, cea care administrează postul de televiziune Noroc TV, dar și postul de radio Noroc FM,  fost încheiată la finele anului trecut”, precizează anticorupție.md. 
Chirinciuc nu este mai prejos ca angajații săi. La nici 2 luni de la investirea sa în funcție de ministru al Transporturilor, Chirinciuc a  dispus prelungirea unui drum pînă la firma sa de la Ungheni. Traseul cu lungimea de 3 km, ce leagă șoseaua Sculeni-Ungheni până la sediul întreprinderii SRL Lefcons-agro, a costat bugetul de stat 8,5 milioane de lei. 
PS. Pentru așa escrocherii Chirinciuc ar trebui să stea la pușcărie nu la minister.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu